Despre noi
Politică la minut a început în august 2020, pe Instagram, din dorința de a explica clar, pe scurt, și ușor de înțeles marile evenimente politice din actualitatea românească și europeană.
Printre altele, am făcut ghiduri pentru alegerile locale și parlamentare, pentru instituțiile fundamentale ale statului, am explicat politici publice și am trecut împreună prin câteva crize de guvern.
Scopul nostru a fost mereu – și rămâne – să implicăm cât mai mulți tineri în procesul politic și în decizia publică, dar și să stârnim dezbateri – toate, într-un mod nepartizan și cât mai imparțial cu putință.
Nu ne sfiim însă să afirmăm că susținem principii precum statul de drept, democrația, buna guvernare, integritatea, civismul și participarea politică, protecția și extinderea sferei drepturilor minorităților de orice natură și apartenența României la organizații care promovează cele de mai sus.
Echipa

Răzvan Petri
Răzvan este student în anul III la King’s College London unde studiază Științe Politice. În prezent lucrează în cadrul unui cabinet parlamentar și în timpul liber scrie scurte analize pentru Politică la Minut.
Pe lângă munca de la Politică la Minut și de la Parlament, el se implică în mișcarea de dezbateri academice din Transilvania, fiind coordonator executiv în cadrul AGORA Debate.
Răzvan este interesat de teme precum bună guvernare, anticorupție, procesele de consolidare democratică, democratic backsliding și procesele de elaborare a politicilor publice, în special în Europa de Est.
Will probably die if he touches a cat. Loves dogs.

Vlad Adamescu
Vlad este în al treilea an de Științe Politice la King’s College London, unde actualmente își scrie (sau amână să-și scrie) lucrarea de licență despre regresul democratic („democratic backsliding”) înregistrat în România și Polonia ultimilor șase ani.
Când nu lucrează la licență sau face postări pentru Politică la Minut, Vlad este intern la Centrul Român de Politici Europene, un think-tank dedicat continuării procesului de europenizare a României și a statelor din regiune.
Printre interesele lui regăsim dreptul constituțional și instituțiile politice, sistemele politice și politicile publice, buna guvernare și anticorupția (în special în Europa Centrală și de Est), dar și filosofia politică.
Will challenge you to a Hamilton showdown.